De citit/văzut/ascultat după Power of Storytelling 2016

Pe 14-15 octombrie am fost la conferința The Power of Storytelling pe care o aștept din ianuarie. De ce din ianuarie? Pentru că am fost super cuminte în 2015 și pe 3 ianuarie m-a transformat familia în Mecena Decât o Revistă. Asta se traduce în abonament la revistă, acces la o serie de evenimente și resurse de povești ieșite de sub bagheta curatorială a echipei revistei cu pricina. Confeința a fost proverbiala cireașă de pe tort, m-am întors din nou cu notițe, surse de inspirație și autori de citit.

Acum aproximativ doi ani scriam un articol cu titlu similar (The Power of Storytelling: ce să citeşti după conferinţă). Lista de anul ăsta arată așa:

  • Citatul pe care îmi promit să-l caligrafiez deasupra biroului: Don’t get killed, don’t fuck up, remember to also have fun! Jacqui ne-a povestit cum a crescut ea ca jurnalistă în anii 70-80. Un mediu sexist în care femeile primeau ca sarcină poveștile previzibile, nu prea erau luate în serios și, per total, nici nu prea erau susținute de alți colegi. Citatul îi aparține redactorei șefe a ziarului mic care a trimis-o în Sudan să relateze foametea. Cumva, mi se pare că citatul ăsta mă va transpune în povestea ei și îmi va da un șut binemeritat în fund: mergi mai departe, nimic nu e atât de grav precum pare.
  • Scrii poezii? Dă-i un mail Tarei Skurtu pe adresa sendtarapoetry@gmail.com. O americancă cu ceva rădăcini românești venită cu o bursă în România, la Brașov. Să scrie poezie, să-și cerceteze originile și să predea creative writing.
  • De la Dvora Meyers citesc deja cartea De la Nadia până azi, o istorie a evoluției gimnasticii de la perfecțiunea unui 10 istoric la matematica dificilă a unui sport iubit de noi, românii, dar pe care îl înțelegem prea puțin. Lectură bună și pentru a explica decăderea României în gimnastica mondială.
  • Tim Howard a povestit despre cum se pierd ei ca jurnaliști în ițele poveștilor pe care le descoperă și relatează în episoadele Reply to all. Am ascultat și eu mai multe episoade pe Soundcloud, vi-l recomand pe cel care spune istoria unui alt podcast, lansat de un mormon. Acesta a reușit să scuture un pic credinţa şi biserica mormonă, obligând-o pe cea din urmă să se reorganizeze.
  • De Brian Linstrom am scris deja într-un articol separat –Taxă de om bun, taxă de om responsabil. Pe scurt și aici: căutați documentarul Mothering Inside, a reușit să convingă instituțiile statului să schimbe politici locale în favoarea unui program prin care deținutele femei erau ajutate să se reintegreze în societate.
  • De la Jon Mooalen, scriitor pentru revistre precum The New York Times, autointitulat the man with a crooked face (chiar s-a născut cu o față strâmbă), am notat așa: cu toții avem dificultăți în a ne accepta sau în a lupta pentru cine vrem să devenim. Eu stau și mă întreb dacă nu cumva peroade lungi de timp nici măcar nu ne mai întrebăm cine vrem să devenim, pur și simplu ne afundăm în zona de comoditate, auto-acceptare.

Acestea fiind spuse, nu-mi rămâne decât să sper că ne vedem la anul la The Power of Storytelling! 🙂

Anunțuri

Oamenii sunt încă frumoși: trei români de toată isprava la TEDX București

Dă play la melodia asta și las-o să curgă cât timp citești aceste rânduri.

Am mai scris pe aici că sunt fan TED. Astăzi am fost la evenimentul organizat în București la Sala Radio și am ascultat oameni cu idei, pasiune și inițiativă. Printre aceștia, trei români care mi-au pus un zâmbet mare pe față. Și am zis să îmi notez aici cine sunt și de ce (nu de alta, dar memoria mea e selectivă și are nevoie de hard-disk extern).

În ordinea numerelor de pe tricou a.k.a intrării pe scena de astăzi:

BOGDAN MICU – voluntar în Guvernul României

Ați auzit de aplicația Inspectorul pădurilor? Bogdan e voluntarul din spatele ei. Pun accentul pe voluntar pentru că mi se pare că aici e cheia. Povestea lui vorbește despre rezistența sistemului guvernamntal de a se schimba și necesitatea unui element disruptiv din exterior care să zdruncine puțin rădăcinile sistemului și să aducă oameni noi în peisaj. Mai exact, cetățenii.

Ce a făcut Bogdan? A forțat Ministerul Mediului să accepte o aplicație de mobil care implică cetățenii în identificarea  transporturilor ilegale de lemn. Oricine o poate descărca și semnala numărul de înmatriculare al mașinii. Dacă transportul nu e în regulă din punct de vedere legal, sunt implicate autoritățile. 30.000 de useri și peste 1 milion de transporturi verificate. Totul a pornit de la un voluntar infiltrat în sistemul guvernamental. Un voluntar perseverent și cu puțin mai mult tupeu.

Alexandra Butmalai – adolescenta din spatele Fabricii de Experimente

La 19 ani Alexandra a mărturisit cu luciditate cum a reușit, cu aroganța specifică vârstei, să eșueze într-o mare competiție la 16 ani, dezamăgindu-și colegii, prietenii și familia. A povestit cu modestia pe care mi-aș dori-o de la mai mulți manageri români, despre ce a însemnat după acea experiență să descopere puterea echipei de voluntari din spatele Fabricii de Experimente și cât de mult te poate impulsiona avântul unor tineri de 19-20 de ani care au curajul și nebunia să creadă că pot schimba modul în care elevii români învață fizica și chimia.

Se descriu așa: trib educativ format din 20 de liceeni din toată ţară, tineri pasionaţi şi cu performanţe deosebite în diverse domenii. Ne-am reunit ca voluntari din dorinţa de a îmbunătăţi educaţia din România pentru generaţiile viitoare. Să mai zic ceva? Alți voluntari, altă misiune, au respectul meu și regretul că nu am avut eu o inițiativă de genul acesta în liceu.

Cristina Bălan – femeia româncă ale cărei drone salvează vieți în Africa

Și-a început cariera într-o industrie dominată de bărbați și le-a câștigat respectul și admirația – inițialele ei se găsesc pe baterii ale mașinilor Tesla din toată lumea. Are acum propriul business și e implicată și în proiecte care pun tehnologia în slujba celor care au nevoie de ea ca să trăiască – sate din Zimbabwe unde medicamentele și sângele pentru transfuzii nu poate ajunge decât prin transporturi netradiționale, făcute cu ajutorul dronelor.

Speech-ul ei nu a fost senzațional, însă mesajul de final se încadrează în cel transmis de acești trei români de succes: da, se poate, da, putem. Ne trebuie doar puțin mai multă încăpățânare și determinare de a duce proiectele noastre de la stadiul de idee la implementare și scalare.

Seara s-a încheiat potrivit cu muzica celor de la Subcarpați, o trupă cu o vechime de 7 ani, independentă de case de producții, dar dependentă de filonul folcloric. Trupa a scos la suprafață folclorul, l-a reamenajat, curățat de praful uitării și l-a eliberat în online. De 2-3 ani au fost adoptați și de scena concertelor. Cum spuneam, se poate. Îi găsiți pe canalul lor de Youtube.

Taxă de om bun, taxă de om responsabil

Ce alegi, ce vrei să plătești? Răspunsul, ca în cazul celor mai importante întrebări, este depinde. Depinde de ce fel de om vrei să fii.

Rândurile acestea s-au născut acum mai bine de un an în urma unei discuții prelungite pe bulevardul Magheru despre voluntariat, implicare socială și taxe. Da. taxe. Premisa de la care pornea combatantul meu era că datoria civică și morală față de societate se plătește în taxe. În schimbul acelor taxe (deloc mici!) așteptarea este ca statul și pleiada de instituții asociate lui să își asume responsabilitatea de a rezolva principalele probleme ale comunității/societății respective. Eu am susținut că există valoare și în timpul investit în activități de voluntariat, inițiative civice, o vedeam atunci ca pe o cerință individuală pentru autodefinire. Glumind, i-am spus prietenului meu că lupta se dă, așadar, între, taxa de om bun și taxa de om responsabil. El susținea că dacă îți îndeplinești responsabilitatea de a-ți plăti taxele, ești responsabil față de societate și asta este arhisuficient. Așa să fie?

Din ce în ce mai multe persoane din generația mea facebookistă răspund că nu, nu este suficient. Vor mai mult. Fac voluntariat, se implică în cauze sociale, donează pentru valori în care cred. Nu e suficient pentru ei să fie responsabili, ci își doresc să aibă un impact la nivel individual în mediul în care crește el/ea și familia lui. Ai putea spune că e bula mea facebookistă (și ai avea dreptate!). Și totuși…

Totuși, în weekendul acesta l-am ascultat pe Brian Lindstrom. A creat documentare care au schimbat nu doar viața personajelor principale, ci și legislația și programele guvernamentale. Mă refer aici în principal la Mothering Inside, un film despre un program guvernamental menit să ajute mamele din penitenciare să se reintegreze în societate. Rezultatele programului erau fenomenale – 100% rată de succes, niciuna dintre femeile care treceau prin acest program nu recidivau, ci se întorceau la familii și își reconstruiau viața.  Programul a fost sistat în timp ce Lindstrom producea filmul. Datorită filmului, s-a revenit asupra deciziei. Vă las mai jos trailerul. Ce vreau să spun este că nu, nu este o bulă. E un trib de oameni care sunt dispuși să plătească taxa asta de oameni buni de care vorbeam mai devreme. Întrebarea pe care ți-o pui la nivel individual este dacă ești dispus să faci compromisurile necesare pentru a face parte din acel trib.