Oamenii sunt încă frumoși: trei români de toată isprava la TEDX București

Dă play la melodia asta și las-o să curgă cât timp citești aceste rânduri.

Am mai scris pe aici că sunt fan TED. Astăzi am fost la evenimentul organizat în București la Sala Radio și am ascultat oameni cu idei, pasiune și inițiativă. Printre aceștia, trei români care mi-au pus un zâmbet mare pe față. Și am zis să îmi notez aici cine sunt și de ce (nu de alta, dar memoria mea e selectivă și are nevoie de hard-disk extern).

În ordinea numerelor de pe tricou a.k.a intrării pe scena de astăzi:

BOGDAN MICU – voluntar în Guvernul României

Ați auzit de aplicația Inspectorul pădurilor? Bogdan e voluntarul din spatele ei. Pun accentul pe voluntar pentru că mi se pare că aici e cheia. Povestea lui vorbește despre rezistența sistemului guvernamntal de a se schimba și necesitatea unui element disruptiv din exterior care să zdruncine puțin rădăcinile sistemului și să aducă oameni noi în peisaj. Mai exact, cetățenii.

Ce a făcut Bogdan? A forțat Ministerul Mediului să accepte o aplicație de mobil care implică cetățenii în identificarea  transporturilor ilegale de lemn. Oricine o poate descărca și semnala numărul de înmatriculare al mașinii. Dacă transportul nu e în regulă din punct de vedere legal, sunt implicate autoritățile. 30.000 de useri și peste 1 milion de transporturi verificate. Totul a pornit de la un voluntar infiltrat în sistemul guvernamental. Un voluntar perseverent și cu puțin mai mult tupeu.

Alexandra Butmalai – adolescenta din spatele Fabricii de Experimente

La 19 ani Alexandra a mărturisit cu luciditate cum a reușit, cu aroganța specifică vârstei, să eșueze într-o mare competiție la 16 ani, dezamăgindu-și colegii, prietenii și familia. A povestit cu modestia pe care mi-aș dori-o de la mai mulți manageri români, despre ce a însemnat după acea experiență să descopere puterea echipei de voluntari din spatele Fabricii de Experimente și cât de mult te poate impulsiona avântul unor tineri de 19-20 de ani care au curajul și nebunia să creadă că pot schimba modul în care elevii români învață fizica și chimia.

Se descriu așa: trib educativ format din 20 de liceeni din toată ţară, tineri pasionaţi şi cu performanţe deosebite în diverse domenii. Ne-am reunit ca voluntari din dorinţa de a îmbunătăţi educaţia din România pentru generaţiile viitoare. Să mai zic ceva? Alți voluntari, altă misiune, au respectul meu și regretul că nu am avut eu o inițiativă de genul acesta în liceu.

Cristina Bălan – femeia româncă ale cărei drone salvează vieți în Africa

Și-a început cariera într-o industrie dominată de bărbați și le-a câștigat respectul și admirația – inițialele ei se găsesc pe baterii ale mașinilor Tesla din toată lumea. Are acum propriul business și e implicată și în proiecte care pun tehnologia în slujba celor care au nevoie de ea ca să trăiască – sate din Zimbabwe unde medicamentele și sângele pentru transfuzii nu poate ajunge decât prin transporturi netradiționale, făcute cu ajutorul dronelor.

Speech-ul ei nu a fost senzațional, însă mesajul de final se încadrează în cel transmis de acești trei români de succes: da, se poate, da, putem. Ne trebuie doar puțin mai multă încăpățânare și determinare de a duce proiectele noastre de la stadiul de idee la implementare și scalare.

Seara s-a încheiat potrivit cu muzica celor de la Subcarpați, o trupă cu o vechime de 7 ani, independentă de case de producții, dar dependentă de filonul folcloric. Trupa a scos la suprafață folclorul, l-a reamenajat, curățat de praful uitării și l-a eliberat în online. De 2-3 ani au fost adoptați și de scena concertelor. Cum spuneam, se poate. Îi găsiți pe canalul lor de Youtube.

Taxă de om bun, taxă de om responsabil

Ce alegi, ce vrei să plătești? Răspunsul, ca în cazul celor mai importante întrebări, este depinde. Depinde de ce fel de om vrei să fii.

Rândurile acestea s-au născut acum mai bine de un an în urma unei discuții prelungite pe bulevardul Magheru despre voluntariat, implicare socială și taxe. Da. taxe. Premisa de la care pornea combatantul meu era că datoria civică și morală față de societate se plătește în taxe. În schimbul acelor taxe (deloc mici!) așteptarea este ca statul și pleiada de instituții asociate lui să își asume responsabilitatea de a rezolva principalele probleme ale comunității/societății respective. Eu am susținut că există valoare și în timpul investit în activități de voluntariat, inițiative civice, o vedeam atunci ca pe o cerință individuală pentru autodefinire. Glumind, i-am spus prietenului meu că lupta se dă, așadar, între, taxa de om bun și taxa de om responsabil. El susținea că dacă îți îndeplinești responsabilitatea de a-ți plăti taxele, ești responsabil față de societate și asta este arhisuficient. Așa să fie?

Din ce în ce mai multe persoane din generația mea facebookistă răspund că nu, nu este suficient. Vor mai mult. Fac voluntariat, se implică în cauze sociale, donează pentru valori în care cred. Nu e suficient pentru ei să fie responsabili, ci își doresc să aibă un impact la nivel individual în mediul în care crește el/ea și familia lui. Ai putea spune că e bula mea facebookistă (și ai avea dreptate!). Și totuși…

Totuși, în weekendul acesta l-am ascultat pe Brian Lindstrom. A creat documentare care au schimbat nu doar viața personajelor principale, ci și legislația și programele guvernamentale. Mă refer aici în principal la Mothering Inside, un film despre un program guvernamental menit să ajute mamele din penitenciare să se reintegreze în societate. Rezultatele programului erau fenomenale – 100% rată de succes, niciuna dintre femeile care treceau prin acest program nu recidivau, ci se întorceau la familii și își reconstruiau viața.  Programul a fost sistat în timp ce Lindstrom producea filmul. Datorită filmului, s-a revenit asupra deciziei. Vă las mai jos trailerul. Ce vreau să spun este că nu, nu este o bulă. E un trib de oameni care sunt dispuși să plătească taxa asta de oameni buni de care vorbeam mai devreme. Întrebarea pe care ți-o pui la nivel individual este dacă ești dispus să faci compromisurile necesare pentru a face parte din acel trib. 

 

 

De ce sunt observator la alegerile din 11 Decembrie

Pe scurt: pentru că acum un an scriam asta și îmi făceam o promisiune.

Alegerile sunt printre puținele momente în care putem sancționa politicienii. Îi putem măcar roti între ei, să nu prindă rădăcini fructoase în poziții de putere de unde să facă ce știu ei mai bine – să (ne) fure. Îi mai dezrădăcinăm, mai rămân fără imunitate și devin musafiri de onoare ai DNA și instanțelor judecătorești. Unii ar zice că momentul alegerilor este chiar cel mai important într-o democrație. Eu cred că e necesar, dar nu suficient, cel puțin nu într-o democrație ca a noastră. Pentru că, în cuvintele mult prea sincere ale unui politician celebru:

Mai cred, după 27 de ani de trăit în democrația asta (m-am născut o dată cu ea!), că nu vom găsi vreodată soluții sau schimbare în dreptul de a ne plânge la o bere de cât de prost merg lucrurile/cât ne fură ăștia/cum nimeni nu face nimic. Nu o să se schimbe nimic peste noapte, dar mai bine ceva decât nimic, nu? Scriam acum un an: în jurul meu oamenii s-au înălțat câțiva centimentri. Se mobilizează să ajute, să educe, să se implice, să schimbe ceva, oricât de mic. Pe 11 decembrie vreau să fiu și eu unul dintre ei.

Așa că am completat în 5 minute un formular prin care îmi asum că pe 11 decembrie voi fi acolo, cu ochii pe cine numără voturile. Pentru că, dacă nu știați, doar 30 de voturi „transferate” către cine trebuie într-o secție pot schimba rezultatul cu 10%. Doar 30.

Detalii despre inițiativă afli pe www.fiecarevot.ro și pe grupul Facebook Geeks for Democracy. Eu am aflat de ei de la Cătălin Tenita, un om pe care l-am cunoscut și offline. Mai mult, cererea mea de a intra în grup a fost aprobată de un om pe care îl cunosc din offline, iar la mai puțin de 10 minute o fostă colegă de muncă s-a alăturat și ea grupului. Mi-ar plăcea să regăsesc cât mai mulți prieteni, colegi, vecini printre observatorii de la alegerile din 11 decembrie. Să numărăm, zic!