Podcasturi de ascultat și recomandat

În 2017 marea descoperire în tipul de conținut pe care îl consum au fost podcasturile. Sunt ușor de cărat oriunde,  le găsești pe (aproape) orice platformă și, cel mai important, îți pot face naveta către muncă mult mai distractivă.  Notez aici, cu linkuri, ce recomand, merită salvate pentru acele momente de liniște.

 Satul Mădălinei

Am făcut binging (sic! de data asta nu pe Netflix) și am descoperit cât de multe nu știam despre ce înseamnă sărăcia, cum e, de fapt, rezultatul unui cumul de factori istorici, sociali, psihologici, instituționali, poate chiar în ordinea asta. Acum mă surprind căutând din priviri o altă Mădălina. Podcastul ăsta mi-a spulberat stereotipul ‘sunt săraci că nu vor să muncească’.   

Podcastul lui Katai 

Ăsta e pentru marketerul din mine. Interviuri cu oameni din industrie și nu numai despre marketing și viață. Ascultat pe fundal de rapoarte lunare la muncă, m-a inspirat deja și am notat câteva cărți de citit în 2018.

 Pe Bune 

 

Produs de aceiași oameni de la Decât o Revistă   (mulțumim, Andreea Vrabie!), podcastul ăsta adună interviuri cu oameni din industriile creative. I-am cunoscut așa pe Alex Tocilescu, Ioana Șopov, Radu Ciorniciuc, Vera Ion, Doru Trascău și am ajuns să citesc Imperiul Pisicilor, reportajul „Acasă” sau să înțeleg ce stă în spatele muncii creative pe care o admir: ani și ani de muncă, dubii, uneori lipsuri sau frustrări.

Tim Ferris Show

Tim Ferris e american și se aude. Are acel stil flamboaiant, încrederea în sine debordantă, acel stil de public speaking admirat și copiat peste tot prin lume. Folosește  același format de interviu, preferatul meu de până acum este cu Kevin Kelly, Co-founder Wired. Omul nu a avut un loc de muncă full time până la vârsta de 35 de ani, a călătorit prin toată Asia și are câteva sfaturi pentru toți juniorii de pretutindeni: experimentează viața înainte de a te lega de un clasic job de 9-5.

Sinele învinge (podcast și nu chiar)

Dobro e tipul ăla de la Guerrilla de Dimineață care vorbește mult, are păreri care mai de care mai controversate despre scena socio-politică, dar te și face să râzi și să te gândești puțin altfel la viață și ce-ți aruncă aceasta în cale. Omul ăsta e de ceva timp și psiholog. De anul trecut are o emisiune pe teme de psihologie la radio, joi seara. Nu apuc mai niciodată să o ascult la ora aceea așa că înregistrările publicate pe blogul lui mă ajută foarte mult.

Cam atât momentan. Eu, una, chiar cred că tipul ăsta de conținut o să prindă din ce în ce mai bine. Marele avantaj este că le pot asculta pe metrou, când fac treabă prin casă, când fac task-uri robotice. Din punct de vedere marketing de abia încep să investighez ce și cum, un punct bun de pornire e articolul semnat de Katai, Six Ways Content Marketers Can Use Audio Marketing. 

 

Anunțuri

Mamă, tată, uite la ce mă gândesc.

La Sophia și robotizarea forței de muncă. La taxe și impozite, la impozit pe venit și bule imobiliare. La ce mănânc mâine și de unde. La sensul vieții. La meme-uri cât o viață. La timp și lipsa acestuia, la abonamente de tot felul: sănătate, telefon, sală, abonamente la reviste, toate pentru sănătate mentală și fizică. La dragoste și (in)existența sufletului pereche. La perfectibilitatea relațiilor de tot felul. La Facebook și setări de privacy, la așteptările mele și ale voastre de la viață. La proprietate versus experiență, spiritualitate versus (con)știință. Da, la toate astea mă gândesc. Aproape zilnic. Să le iau pe rând?

Automatizarea și robotizarea îmi fac viitorul (mult mai) incert decât v-ați putea imagina. Când participi la workshop-uri la care vorbesc despre cum un robot ar putea prelua 80-90% din munca ta îți dai seama că pentru tine școala nu se va termina niciodată. Dacă vrei să supraviețuiești pe piața asta de muncă. Dar ce să înveți mai repede? Și cum, când, de unde? Invazia de informație și surse e…copleșitoare câteodată. Deci d-asta stau cu nasul în ecran și creierul în „lumea aia vituală”.

Nu înțeleg viața de adult plătitor de taxe în țara de baștină. Nu înțeleg cu transferul contribuțiilor, cu modalități de plată a unui angajat și de contribuție la stat. Nu pricep de ce trebuie să stau constant cu ochii pe știri și analize pentru a înțelege cum modificări impuse de stat pot/nu pot să îmi afecteze bugetul, și mi-ar plăcea să înțeleg, ca la școală, care sunt pașii de urmat în relația cu ambii stăpâni ai unui adult: angajatorul și statul. Aș prefera să îmi petrec timpul lucrând și creând valoare prin munca mea, nu muncindu-mi creierul să pricep cum mutările guvernului interferează în contractul și înțelegerea mea cu angajatorul. Din fericire, gâdnul de a schimba țara și, implicit guvernul care îmi dă atâtea gânduri de procesat, nu mi-a trecut prin cap, cred că mi-ar fi dat migrene crunte.

Mă gândesc la corpul și mintea mea. Pentru că vreau să trăiesc, nu să supraviețuiesc. Pentru că țelul meu în viață este creșterea mea ca om, ca individualitate, nu obținerea de bunuri (casă, mașină…). Pentru că vreau să am grijă de corpul meu cât să mă ajute nu să ajung la pensie, ci să călătoresc/explorez lumea asta largă. Și să și înțeleg și să mă bucur de câte ceva din ea, să nu rămân zombie-ul muncă-acasă pe care îl vâd pe culoarele companiei, stațiilor de metrou, în discuțiile sociale. Sunt mai mult decât hainele pe care le port și proprietățile pe care (nu) le dețin.

Mă muncește gândul romantic al unui suflet pereche perfect. Am crescut cumva cu ideea că trebuie să caut persoana perfectă sau cât mai aproape de perfect. Nu mă întrebați de ce, poate am adoptat-o din cărți, filme, poate chiar, uitându-mă la relația voastră , părea, din exterior, aproape de paradis. Prin adolescență/facultate m-a lovit cel mai tare: nu există așa ceva. Acum trebuie să reașez așteptările și să mă adaptez, să văd cum combin realitatea cu idealul, la ce sunt dispusă să fac compromis și la ce nu. Și cum fac să filtrez între așteptări/dorințe de-ale mele de la partenerul meu versus așteptări sociale, familiale, să îmi dau seama care primează și care nu. Pentru că nimeni nu e perfect, întotdeauna va trebui să alegi.

Lista nu se termină aici. Toate cele de mai sus se perindă prin căpățâna mea zilnic. Și, uneori, îmi vine doar să le dau pe toate uitării, să pun pauză și să mă bucur. De ziua aia și lipsa gândurilor. 

Voi la ce vă gândiți?

 

 

De citit/vizitat/văzut în 2017

M-am hotărât să notez aici ce citesc/ce filme văd/ce spectacole recomand. De ce? E simplu, mă lasă memoria. Încă de anul trecut am început să fac asta (Memorie pe pauză: cărți citite, filme văzute în 2016), m-am gândit să reiau bunul obicei, poate-poate mă și țin de el.

De vizitat

  • Timișoara pe timp de iarnă – am fost în escapada anuală cu sora din dotare în primul oraș din Europa care a beneficiat de iluminat stradal. Peisaj mirific, îngheț crunt. Mergeți în primăvară și vizitați grădina botanică, pun pariu că e mai frumoasă atunci.
  • Bulgaria în weekendul prelungit de 1 mai. Fără proverbialii castraveți, ci cu două orășele medievale, arhitectură urâțică și drumuri proaste. Mai multe pe tickettonomadland.com, blogul colectiv de travel pe care scriu cu alte patru colege. (click pe link dacă vrei să vezi cum mă bâlbâi în engleză)
  • Apusenii în vacanța de 1 iunie (răsfăț anul ăsta, guvernul ne-a dat încă o zi liberă)  – din nou, vă trimit la povestea pe lung, aici.
  • Sibiu în fiecare iunie, de festival (FITS, musai măcar o dată în viață). Și dacă nu ai văzut Faust al lui Purcărete, mergi măcar o dată să vezi o piesă clasică transformată în spectacol.
  • Malta, această țară-arhipeleag a autobuzelor, leandrilor și icoanelor la fiecare ușă. A, și a peisajelor parcă desenate special pentru Instagram. Sfat călduros (sic!): nu mergeți vara, sunt 35 grade măsurate la umbră și, ghici ce? pe insulă nu există umbră.
  • Cluj, la Depeche. Merg acum, în iulie, revin cu povestea pe larg.

Filme de văzut

  • Hoții de biciclete – un film alb-negru din ’48 despre părinți, valori precum cinstea și modul în care războiul le dă peste cap pe toate. Văzut la cinema Europa, într-o sală pe care mi-aș dori să o văd revalorificată.
  • Despre trup și suflet – film unguresc, nou-nouț, cu premii la Berlin și rcomandat de nenumărate ori de Facebook connections. E un film tulburător despre ciudățenia a doi introverți și imposibilitatea de a simți, incapacitatea unor oameni moderni de a se mai lăsa pradă sentimentelor. Vizual puternic, poveste cu schepsis, ce mai! film european.
  • Două documentare văzute pe HBO GO – Viața lui Warren Buffett (dada, miliardarul ăla care și-a donat aproape toată averea unor ONG-uri deținute de copii și prieteni) și Planeta Petrila , un documentar savuros despre lupta unui miner devenit artist, Ion Barbu, de a salva ce se mai poate din mina Petrila. Spumos, amuzant, râsu’-plânsu’ despre cum înțeleg autoritățile române să valorifice trecutul și oamenii crescuți în acel trecut.

De citit

Mai greu cu cititul în 2017, aparent sunt mai leneșă, dar am descoperit câte ceva:

  • Acest articol minunat despre cum a trăi înseamnă mai mult decât a achiziționa un apartament în orice condiții, inclusiv o rată pe 30 de ani. Și parcă tot aș vrea propriul apartament, o fi de vină educația?
  • Revista Sinteza, o redescoperire de fapt a unei publicații care te ajută un pic să găsești puțin sens în lumea asta nebună de azi.
  • Citesc acum Anul Gândirii magice, de Joan Didion, o poveste a unui an de doliu presărat de amintiri și de explicații medicale ale bolilor cardiovasculare sau neuronale. Vocea autoarei e cât se poate de verosimilă, te face să vrei să descoperi ce s-a născut după acel an de doliu, ce alte eseuri/cărți a scris în urma unei astfel de experiențe.