Pasiunea e #untold.

Simțeam bassul în blugi. Bum. Bum. Mă lovea din afară, înăuntru sunetele nu reușeau să se traducă în muzică. Bum, bum. „Make some fucking noise, Romania!”

M-am uitat în jur, mijind ochii în lumina aia verde care trecea prin mine fără să mă atingă, fără să mă miște. Eram în mijlocul stadionului clujean, înconjurată de peste 40.000 de oameni care săreau, țipau, zâmbeau, cu mâna dreaptă ridicată în sus, într-un salut pe care nu îl înțelegeam și un ritm care aluneca pe lângă mine.  Un ritm sacadat, mecanic. Dimitri Vegas, Like Mike, Tujamo, Guetta. Nume importante pe scena asta colorată a muzicii electro și-au predat  ștafeta în fața mea și au mixat timp de 4 nopți în parcul central al uni Cluj frumos pe care mi se părea că Untold l-a zdruncinat din rădăcini: make some fucking noise, Cluj!

–––

– Oana, Armin a fost mi-nu-nat! îmi povestea duminică după-amiază o bună prietenă care a stat până dimineața la ora 5 să îl asculte pe DJul preferat de ea și de public. Eu cedasem, plecasem de la stadion fix înainte de a începe van Bureen să bage bine.

– A stins toate luminile și ne-a spus că vrea să facă un experiment. Că trance-ul nu este nici laser, nici lumini, ci o stare, că vrea să simțim muzica. A băgat un beat, un beat pe care l-am simțit în capul pieptului, un beat care m-a băgat, Oana, într-o stare…nu știu cum să îți povestesc. Săream și dădeam din mâini la 5 dimineața laolaltă cu un stadion plin. Dacă m-ar fi văzut mama ar fi zis că fata ei e nebună, dar eram acolo, în aceeași stare cu mii de alți nebuni, dând din mână până la răsărit, în jocuri de lasere și artificii.
Cinica din mine i-ar fi spus că cel mai probabil Armin a făcut același experiment și la celelalte show-uri. Dar m-am abținut și bine am făcut. Aparent am învățat ceva din acest festival: pasiunea pentru un anumit gen de muzică e de netradus, suntem atât, dar atât de diferiți încât, la naiba!, de cele mai multe ori nu poți comunica altora modul în care acea muzică te face să (te) simți. La Cluj, în mijlocul a zeci de mii de oameni, eu m-am pierdut în traducere.

Anunțuri

Lasa un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s