Limite şi echilibru în cea mai călduroasă zi a anului

Ledul ăla albastru urlă la mine din toţi decibelii.

Urlă la mine, deşi nu i-am făcut nimic. Pe cuvânt. Sunt pe o bicicletă incomodă, într-o sală de sport, la ora 20:00 în cea mai călduroasă zi a anului. La 5 metri de mine e Tiberiu, tipul ăla simpatic cu care am mai făcut ceva stretching şi yoga când afară era frig şi bine. E cocoţat pe o bicicletă ce pare de mii de ori mai comodă decât a mea. Îmi plăcea de el atunci, în iarnă, Acum mă uit la el cu ciudă când prezintă viteze, rezistenţe şi …culmi. Culmi?!?

Ledul boxei urlă din ce în ce mai tare. Muzica asta house şi ura mea organică pentru ritmul ei de ciocane-n menghină e prima limită peste care trebuie să trec. Ignoră, Oana, ignoră. Pe urmă vin altele, avalanşă: de ce sunt aici şi nu acasă după ziua asta lungă, citind ceva bun sau alegând ce film de la festivalul Anonimul să văd mâine? Aş putea să mă opresc, să mă dau încet jos, să iau sticla de apă şi să mă strecor mişeleşte spre uşa de ieşire, spre linişte şi libertate. Nu pot, nu mai pot, fizic, e ceva fizic în neregulă cu mine şi nu mai pot. Sunt obosită, mă doare capul. Oricum iar nu o să mă ţin de abonament.

Stop, stop, aşa nu merge.

Fixez ledul albastru şi cumva îmi aduc aminte de Oana şi Limitless-ul ei. De Andreea cea de pe Facebook şi mesajele ei despre cât de greu i-a fost ei şi le este şi altora să depăşească limitele astea autoimpuse. Şi-mi zic aşa: hai, Oana, că poţi!

Culmile vin una după alta (în programul de azi de cycling o culme înseamnă o secvenţă de pedalat, mai tare sau mai încet, cu mai puţină sau mai multă rezistenţă). Fac prima secvenţă, pe a doua o încep, dar nu o termin. La a treia deja nu mai vreau decât să rezist pe bicicletă, să nu renunţ. Azi asta e limita pe care o rezolv, rezistenţă. Culme după culme mă forţez să împing în pedale, să învârt roţile. Atât.

– Ultima serie! ţipă Tiberiu peste menghina muzicii.

În stânga şi în dreapta mea cei doi tipi au lăsat câte o baltă de transpiraţie pe parchet, în jurul bicicletei. Eu nu pot decât să număr şi să aştept finalul. Minutele de stretching de final mi se par ore.

La 9:10 se termină. Gata, mi-a ieşit, am rezistat. Şi uite aşa am mai pus o cărămidă la echilibrul ăla de care povesteam zilele trecute.

Anunțuri

Lasa un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s