Ce îmi mai place într-o duminică

Vineri am ascultat minunatia asta.

Live.

Urmată de  o simfonie cât un an de zâmbet.

Și mi-am adus aminte când exact m-am legat iremediabil de vioară. Eram a șasea sau a saptea și ne-a luat o profă de muzică la Ateneu. Să ne culturalizăm. Ca tot pre-adolescentul încăpățânat, m-am dus convinsă că nu o să îmi placă.

Și…am închis ochi pentru o piesă scurtă, nu mai știu exact ce anume. Știu doar că vioara aia m-a mutat din loja roșie, aspră într-un nuștiuunde numai al meu. E, și ăla mi-a plăcut. Escapismul ăsta într-un spațiu, timp și ritm numai al meu e încă leac pentru multe. De atunci am ascultat tot felul de muzici, însă, iremediabil, când ascult o vioară regăsesc acel nuștiuunde. Și îmi place.

Dacă ar fi să vorbesc, însă, de un nuștiucum ar trebui să scriu două vorbe de întâlnirea cu jazzul, și mai specfic cu saxofonul…poate altă dată.

Anunțuri

Lasa un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s