mă simt … [conversații în gol]

singură.

Scria un mesaj din gazon undeva pe lângă Unirii. A fost una din cele mai sincere conversații pe care le-am avut în ultima perioadă. De ce? Pentru că a fost real, palpabil – puteam chiar să împung literele din iarbă, să reașez căciulița pe ă-ul final. E trist, știu, dar cam așa stă situația.

Discuțiile se transformă, odată cu anii, în monologuri în oglindă, punctate cu ah și oh și ce rău îmi pare, vai, dar cât de … E mai comod. Discutăm despre muncă, vacanșe, prieten(i), despre planuri cincinale, discutăm despre bani – la modul obsesiv discutăm despre bani și ce am vrea să facem cu ei. Discutăm despre orice, mai puțin despre noi. E mult mai facil.

Mă întreb dacă mai putem avea discuții despre noi și părerile noastre sau ne condamnăm la izolare în suprafața oricăror subiecte/teme. Eu găsesc din ce în ce mai greu oameni cu care să pot DISCUTA, cu care să COMUNIC (în sensul de a pune ceva în comun). Sunt rari, extrem de prețioși – dacă ai așa ceva atenție mare să nu dispară, să nu îi pierzi.

Rămân pe seara asta cu o melodie specială, potrivită pentru starea asta de spirit …

Anunțuri

Un comentariu

  1. coquetteetgourmet

    Gasesc aceasta destainuire (ii spun astfel pentru ca mi se pare o chestiune personala, venita din ungherele sufletului tau) extrem de sincera si realista in acelasi timp. Oamenii, in general, s-au pierdut pe ei insisi in banaliati, in discutii goale si anoste. Banii au pus stapanire pe tot ceea ce ne inconjoara, provocand probleme pentru marea masa, controverse pentru altii.Imi doresc din suflet sa ne regasim, sa ne reeducam mintea si sufletul pentru a nu ajunge sa ne lamentam, sa ne plangem de mila. Asa cum ai punctat si tu, aud tot mai des vaicareli gen „ah”, „vai”, „oh”… Nu cred ca reprezinta o solutie… Nu mai bine am incerca sa facem ceva concret pentru problemele noastre? Chiar daca nu reusim sa le rezolvam (partial sau total), poate reusim sa vorbim despre noi si despre ce simtim, redescoperind astfel cine suntem cu adevarat.

Lasa un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s