Eat, pray, love … pe românește

O tipă cu probleme. Mari – depresii, probleme existențiale, insomnii și dependențe mai mult decât periculoase de … bărbați.  Și  le rezolvă (cum de nu ne-am gândit și noi?), fugind  pentru un an în trei țări total  diferite, pentru trei motive total diferite. Dar toate încep cu litera i … as in I, eu.

Despre asta este vorba în Eat, pray, love de Elisabeth Gilbert. Despre călătoria ei, să nu  cumva să uiți asta pe parcursul cărții. Totul se construiește și se mulează în jurul ei, ca să vezi, totul e pe măsura ei. Sunt, probabil, răutăcioasă – universul  își aliniază planetelele pentru ea doar pentru ca ea să reușească să ajungă, prin meditație, la o relație cu Acela, pentru că este dispusă  să vorbească cu ea insăși, să se cunoască și accepte așa cum e. Ideea e simplă și reciclabilă (sau reciclată, nu știu încă).

Cu alte cuvinte poți privi cartea asta  ca fiind din seria self-help. Avem eroina cu probleme care se decide, în urma unei epifanii casnice, că are nevoie de o schimbare. Ca noi toate, de fapt. Unele – majoritatea, își schimbă radical părul. Altele fac cumpărături. Liz fuge în Italia. Seems fair, right?

Nu mă înțelege greșit –  cartea asta îți poate da un impuls să … pregătitți-vă pentru clișeu…îți iei viața în mâini . Daaar, într-un mod caracteristic – aș spune eu, filmelor americane, în această poveste de regăsire a echilibrului interior sunt eliminate cam multe elemente din talgerul ce susține exteriorul. În primul rând toate asperitățile sunt nivelate anume ca nu cumva drumul să îi fie întrerupt. Problemele de ordin practic și financiar sunt rezolvate ușor, într-o frază sau două. Cele de ordin familial nu există sau cel puțin nu intră în nici un fel în dscuție – totul este simplu, facil, nimic nu stă în calea fericirii ei. Știu, în momentul în care vorbești despre o carte în mod normal menționezi ce este, nu ce nu este acea carte. Pe mine însă m-a deranjat, din punct de vedere narativ,  ce nu a fost această carte. NU a fost o poveste sinceră și credibilă, cel puțin pentru mine. Modul în care nimic, dar absolut nimic din exterior, din viața ei socială anterioară  nu amenință această escapadă a ei (care durează, totuși, un an întreg!) mi se pare o fentă pentru a păstra povestea frumoasă. Universul de acasă, familia și cercul (destul de larg) de prieteni sunt oarecum închiși într-un balon și ascunși departe de căutările ei spirituale. Sunt aduși în prim plan doar când pot da o mână de ajutor – emoțional, financiar, la starea ei de bine. Dar atât. Relația cu aceștia pare  a fi o autostradă cu sens unic către Liz.

Tot din punct de vedere al poveștii – se poate oare ca o femeie care și-a găsit, mă înțelegi, echilibrul interior, să nu fie răsplătită, în cărți, filme și telenovele, cu o mai mare frumusețea de iubit, numai bun la casa și-n patul tău? Nu  tragi oare concluzia că poți tu să ajungi la cea mai profundă cunoaștere și acceptare a sinelui, dar dacă nu adaugi o iubire cu scântei tot degeaba?

Și când toată această construcție narativă este asezonată din senin și, oarecum fără nici o legătură cu personajul creionat, de citate din filosofi din Grecia antică (care miros puternic a căutări studiate și o nevoie de a epata), nu îmi râmâne decât să văd filmul ca să o aud pe  Julia Roberts incantând în sanscrită și făcând dragoste cu un amant brazilian ales pe sprânceană. Scene extrem de simpatice, dealtfel, și, mai ales, extrem de marketabile.

Cât despre self-help, fetelor, dacă nu aveți cumva ceva pile acolo sus, la alinierea planetelor, eu zic să o lăsați baltă și să priviți cartea asta ca pe o salată ușoară, cu paste de Italia, meditație sanscrită și iubire în peisaj indonezian. Dacă nu, trimiteți-mi și mie o poză cu voi meditând în Herăstrău!

O tipă cu probleme. Mari – depresii, probleme existențiale, insomnii și dependențe mai mult decât periculoase de … bărbați.  Și  le rezolvă (cum de nu ne-am gândit și noi?), fugind  pentru un an în trei țări total  diferite, pentru trei motive total diferite. Dar toate încep cu litera i … as in I, eu.

Despre asta este vorba în Eat, pray, love de Elisabeth Gilbert. Despre călătoria ei, să nu  cumva să uiți asta pe parcursul cărții. Totul se construiește și se mulează în jurul ei, ca să vezi, totul e pe măsura ei. Sunt, probabil, răutăcioasă – universul  își aliniază planetelele pentru ea doar pentru ca ea să reușească să ajungă, prin meditație, la o relație cu Acela, pentru că este dispusă  să vorbească cu ea insăși, să se cunoască și accepte așa cum e. Ideea e simplă și reciclabilă (sau reciclată, nu știu încă).

Cu alte cuvinte poți privi cartea asta  ca fiind din seria self-help. Avem eroina cu probleme care se decide, în urma unei epifanii casnice, că are nevoie de o schimbare. Ca noi toate, de fapt. Unele – majoritatea, își schimbă radical părul. Altele fac cumpărături. Liz fuge în Italia. Seems fair, right?

Nu mă înțelege greșit –  cartea asta îți poate da un impuls să … pregătitți-vă pentru clișeu…îți iei viața în mâini . Daaar, într-un mod caracteristic – aș spune eu, filmelor americane, în această poveste de regăsire a echilibrului interior sunt eliminate cam multe elemente dintr-un talgerul ce susține exteriorul. În primul rând toate asperitățile sunt nivelate anume ca nu cumva drumul să îi fie întrerupt. Problemele de ordin practic și financiar sunt rezolvate ușor, într-o frază sau două. Cele de ordin familial nu există sau cel puțin nu intră în nici un fel în dscuție – totul este simplu, facil, nimic nu stă în calea fericirii ei. Știu, în momentul în care vorbești despre o carte în mod normal menționezi ce este, nu ce nu este acea carte. Pe mine însă m-a deranjat, din punct de vedere narativ,  ce nu a fost această carte. NU a fost o poveste sinceră și credibilă, cel puțin pentru mine. Modul în care nimic, dar absolut nimic din exterior, din viața ei socială anterioară  nu amenință această escapadă a ei (care durează, totuși, un an întreg!) mi se pare o fentă pentru a păstra povestea frumoasă. Universul de acasă, familia și cercul (destul de larg) de prieteni sunt oarecum închiși într-un balon și ascunși departe de căutările ei spirituale. Sunt aduși în prim plan doar când pot da o mână de ajutor – emoțional, financiar, la starea ei de bine. Dar atât. Relația pare  a fi o autostradă cu sens unic către Liz.

Tot din punct de vedere al poveștii – se poate oare ca o femeie care și-a găsit, mă înțelegi, echilibrul interior, să nu fie răsplătită, în cărți, filme și telenovele, cu o mai mare frumusețea de iubit, numai bun la casa și-n patul omului? Nu  ajungi oare la concluzia că poți tu să ajungi la cea mai profundă cunoaștere și acceptare a sinelui, dar dacă nu adaugi o iubire cu scântei tot degeaba?

Și când toată această construcție narativă este asezonată, din senin și, oarecum, fără nici o legătură cu personajul creionat, de citate din filosofi din Grecia antică (care miros puternic a căutări febrile și o nevoie de a epata), nu îmi râmâne decât să văd filmul ca să o aud pe  Julia Roberts incantând în sanscrită și făcând dragoste cu un amant brazilian ales pe sprânceană. Scene extrem de simpatice, dealtfel, și, mai ales, extrem de marketabile.

Cât despre self-help, fetelor, dacă nu aveți cumva ceva pile acolo sus, la alinierea planetelor, eu zic să o lăsați baltă și să priviți cartea asta ca pe o salată ușoară, cu paste de Italia, meditație sanscrită și iubire în peisaj indonezian. Dacă nu, trimiteți-mi și mie o poză cu voi meditând în Herăstrău!

Anunțuri

Lasa un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s