Sunt o patrioată. Ziua națională m-a prins în frigurosul Paris, pe străzile pline de farmec și șarm ale unei capitale romantice până în măduva oaselor.
Dar nu despre mon Paris vreau să vorbesc aici, ci despre arta ce înconjoară publicitatea acolo.
Da, arta.
Începem cu începutul. Metroul parisian. 16 linii, 214 km de traseu subteran și 300 de stații în stilul art nouveau, dintre care 62(!) sunt de legătură între linii. Un labirint în adevăratul sens al cuvântului. Nu mă credeți? aruncați o privire mai jos:)
Ei, pasajele metroului sunt pline, ca mai peste tot, de afișe, anunțuri. Am remarcat 2 lucruri legate de formă și de conținut. (1) Mai toate reclamele sunt încadrate într-o ramă asemănătoare unui tablou. Aceasta plasează copy-ul într-o altă sferă, te uiți la promoția aia parcă cu alți ochi. E…un tablou! și (2) oamenii ăstia citesc și se vede! se vede prin numărul de cărți promovate. În metroul bucureștean predomină promoțiile, în cel parisian e vorba de cărți, teatru, musical-uri și concerte.
Sunt vreo 2-3 stații de metro care opresc pe cel mai celebru bulevard de shopping al Europei – Champs Elysee. Aici…alt show, altă distracție! Branduri de lux se întrec în flash-uri, în vitrina display și alte nebunii. Mie mi-au atras atenția showroom-urile auto, în special cel Toyota. Oamenii aștia de la Toyota știu ce înseamnă love brand și cum să îți trezească amintiri pe care nu le ai.
Mașini din ’65, ’75 mi-au trezit nostalgii pe care nu am dreptul să le am. Au ales să expună modele de renume, modele care au marcat istoria Toyota și istoria automobilului. Și au reușit. Am plecat de acolo cu respect și admirație pentru un brand cu care nu am avut nici o relație. Admirație pentru arta designului auto.
Paris, jos pălăria!
